Spaniolă cu Ruxy
Pregătire pentru admiterea la clasele de liceu cu spaniolă în regim bilingv.
Te pregătesc pentru proba de limba spaniolă necesară admiterii în clasa a IX-a cu predare în regim bilingv. Lucrăm clar, aplicat și cu atenție la ceea ce ai nevoie să înțelegi și să exersezi.
- Brașov – Răcădău
- 90 de minute pe ședință
- Individual sau maximum 2 elevi
Lucrez cu un număr restrâns de elevi. Scrie-mi ca să discutăm despre pregătire și disponibilitate.
Află cum lucrăm
Hola, sunt Ruxy Doroșin
Sunt elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Unirea”, Filologie – bilingv spaniolă, iar de trei ani pregătesc elevi pentru această probă.
Sunt apropiată ca vârstă de elevii cu care lucrez, dar iau pregătirea foarte în serios. Explic clar, cer atenție și revin asupra lucrurilor care încă nu sunt înțelese.
- 3 ani de experiență în pregătirea pentru probă
- Certificare DELE B1
- Filologie – bilingv spaniolă
Lucrăm serios, organizat și cu obiectiv clar: proba de admitere.
Cum lucrăm
Pregătirea are un ritm constant și un obiectiv concret. Lucrăm individual sau într-un grup suficient de mic încât să pot urmări progresul fiecăruia.
Individual sau maximum 2 elevi
Un cadru restrâns, în care ai timp să întrebi, să exersezi și să primești explicații.
90 de minute pe ședință
Timp pentru explicații, exerciții aplicate și lucru pe punctele care îți dau dificultăți.
Un ritm care susține pregătirea
Minimum o ședință pe săptămână. În apropierea probei, avem, de regulă, minimum două ședințe pe săptămână, în funcție de nevoie și disponibilitate.
În Brașov, în Răcădău
Pregătirea se desfășoară în principal fizic, în Brașov – Răcădău. Pregătirea online este disponibilă la cerere.
Ce pregătim
Ne concentrăm pe proba de limba spaniolă pentru admiterea la clasele bilingve. Alegem explicațiile și exercițiile în funcție de cerințele oficiale aplicabile și de ceea ce ai nevoie să consolidezi.
- Gramatică și vocabular relevante pentru probă.
- Înțelegerea cerințelor și a textelor.
- Exprimare clară în limba spaniolă.
- Exerciții aplicate și corectarea greșelilor.
- Lucru atent pe punctele care încă îți dau dificultăți.
Ce spun elevii și părinții
Copilul meu abia asteapta orele de spaniola cu Ruxy. Merge cu drag la ele si asteapta cu nerabdare următoarea intalnire.
Andreea M. mama Mirunei
Mi-a placut foarte mult sa lucrez cu Ruxy. M-am simtit bine la orele de spaniola si ma bucur ca am avut ocazia sa invat alaturi de ea.
David, 12 ani cursant
Ne-a placut foarte mult modul in care Ruxy se adapteaza copilului si ritmului lui de invatare. Are rabdare, explica foarte clar si stie sa il incurajeze. Progresul se vede, dar pentru noi conteaza enorm si faptul ca participa cu drag la fiecare ora.
Marius tatăl lui David
Experienta noastra cu Ruxy a fost una foarte buna. Este apropiata de copii, rabdatoare si atenta la nevoile fiecaruia. Copilul nostru a castigat atat cunostinte, cat si incredere in el atunci cand vorbeste spaniola. O recomandam cu drag.
Mirela H. mama Andreei
Am vazut o schimbare foarte frumoasa la copilul nostru de cand lucreaza cu Ruxy. A prins incredere, participa cu placere la ore si, cel mai important, nu mai percepe spaniola ca pe ceva dificil. Pentru noi, ca parinti, asta spune foarte mult.
Cristi R. tatăl lui Horia
Un număr restrâns de elevi
Lucrez cu un număr restrâns de elevi, astfel încât să pot urmări atent progresul fiecăruia.
Hai să vorbim despre pregătire
Ai întrebări despre pregătire? Cel mai simplu este să-mi scrii direct.
Îmi poți spune pentru ce an de admitere te pregătești, câtă spaniolă ai studiat până acum și dacă te interesează pregătirea în Brașov sau online la cerere.
Preferi emailul? ruxy@dorosin.ro